Evenimentul îngrozitor prevăzut de Maria Ghiorghiu pentru 21 martie

Clarvăzătoarea din Carpați, Maria Ghiorghiu, susține că pe 21 martie vom asista la o tragedie într-un loc unde de obicei se adună mii de turiști.

„În timp ce scriam aici pe blog, aud un glas care spune doar atât: 21 martie! În această clipă, mă întrebam în gândul meu oare ce-o fi însemnând această dată.

Și dacă se va petrece ceva, undeva anume. La doar două minute distanță, aud glasuri bucuroase care strigă: „Tenerifeeeeee”.

CITEȘTE ȘI: Părintele Arsenie Papacioc, despre ce înseamnă cu adevărat postul

Maria Ghiorghiu susține că a primit un mesaj de la Iisus Hristos

Ce trebuie să porți la tine ca să ai noroc în dragoste, în funcție de zodia ta

Prieteni dragi, nu ne rămâne decât să așteptăm și să vedem dacă se va întâmpla ceva, daca va fi în Tenerife sau în altă parte. Să nădăjduim însă că va fi ceva de bine, dragii mei”, a scris Maria Ghiorghiu pe blogul personal.

Maria Ghiorghiu a prevăzut recent și tragedia din Miami, unde o pasarelă a căzut peste oameni ieri, 15 martie 2018.

„Din nefericire, dragilor, ceea ce scriam s-a adeverit. Podul s-a rput. Nu așa cum am crezut eu, adică la presiunea apelor, ci a fost pasarela pietonală din Miami”, a mai scris clarvăzătoarea.

Maria Ghiorghiu susține că vor avea loc evenimente nefericite și în România.

„În această dimineață, trează fiind, aud un glas care spunea așa: ‘Ce-a mai rămas din România vom vedea. (…) Începem cu groaznicele evenimente în România!’

Prieteni dragi, vom trece prin evenimente mai grele, care ne vor aduce probabil suferință trupească sau sufletească, ori și una și cealaltă,” a scris Maria Ghiorghiu, care îndeamnă la rugăciune pentru a traversa perioada tumultoasă.

Nu este prima predicție pe care o face Maria Ghiorghiu. Clarvăzătoarea din Carpați a prevăzut incendiul din clubul Colectiv, dar și o serie de cutremure care au avut loc în țara noastră.

0