Scandal la înmormântarea Ionelei Prodan. Oamenii s-au îmbrâncit pentru CD-urile artistei

Forfotă mare la înmormântarea Ionelei Prodan. La Capela Cimitirului Billu au ajuns sute de persoane. Unii au cunoscut-o pe artistă, alții doar au admirat-o de la televizor sau în spectacolele sale.

Scandal la înmormântarea Ionelei Prodan. De ce s-au călcat în picioare oamenii

S-au împărțit CD-uri cu melodiile cântăreței de muzică populară și, așa cum se întâmplă de fiecare dată când e mulțime la români, oamenii s-au îmbrâncit să prindă unul.

Anamaria a fost nevoită să intervină pentru a calma spiritele, mai ales că este ziua despărțirii și trebuie respectată memoria mamei sale.

„Vreau să staţi în linişte, asta ca să putem să intrăm şi să nu facem dezordine. Vă mulţumesc mult de tot!”, a spus Anamaria Prodan.

„I-am ascultat melodiile. Ionela Prodan a fost un om foarte bun şi o ascultai de drag. Ana trebuie să fie tare!”, a spus un bărbat prezent la capela Cimitirului Bellu.

Ionela Prodan este înmormântată joi, 19 aprilie 2018, la ora 12. La cimitir au ajuns deja și Laurențiu Reghecampf, Anca Prodan, Silviu Prigoană și mulți alții.

Ionela Prodan s-a stins din viață luni, 16 aprilie, la ora 21 seara la Spitalul Elias. Artista suferea de pancreatită.

La înmormântarea Ionelei Prodan va cânta Elisabeta Ticuță. Aceasta va interpreta o melodie de jale, de durere.

Anamaria o îngroapă pe mama ei cu un mare regret în suflet. Impresara și-ar fi dorit ca statul să îi fi acordat în timpul vieții Ordinul Steaua României mamei sale.

Ionela a fost decorată cu un ordin al Serviciului Credincios în urmă cu mai bine de 15 ani de către președintele Ion Iliescu. De atunci și până azi, artista nu a primit Ordinul Steaua României, așa cum mulți spun că ar merita.

Înainte să moară, Ionela Prodan a dat semne de revenite, iar plecarea ei dintre noi a fost cu atât mai surprinzătoare. Artista a murit la vârsta de 70 de ani și este înmormântată de ziua de naștere a uneia dintre nepoate. Rebbeca împlinește azi 19 ani.

loading...
0