Incident la metroul londonez. 2 persoane au căzut în fața trenului

Un nou incident a avut loc la metrou, de data asta în Londra. 2 bărbați au căzut în fața trenului.

Incident la metroul londonez

Doi bărbați care erau băuți au fost pe punctul de a-și pierde viața într-un dintre cele mai aglomerate stații de metrou din Londra.

Aceștia au căzut pe șine în fața trenului în stația Green Park. Aceștia au fost salvați pe ultima sută de metri de către un călător cu spirit civic. Acesta a surprins momentul și i-a ajutat pe cei doi oameni să se ridice.

Cei doi stăteau prea aproape de marginea peronului. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, aceștia nu și-au putut ține echilibrul și au căzut.

Bărbații se hârjoneau și, în joaca lor, la un moment dat s-au dezechilibrat punându-și viața în pericol.

Au căzut fix când trenul venea în stație, însă au fost salvați la timp ca în filme. Operațiunea de salvare a durat doar câteva secunde.

„Erau foarte beți și făceau foarte mult zgomot. Se luptau în joacă și se speriau reciproc împingându-se aproape de marginea peronului.

CITESTE SI: Apariție bizară la metroul din București!

S-a încheiat raportul psihiatric al criminalei de la metrou. Ce spun anchetatorii

Și-au pierdut echilibrul și au căzut. Am fost speriată că vor muri. Din fericire, cineva i-a ajutat”, a spus persoana care a filmat incidentul, după cum mai relatează Antena 3.

Nu e prima oară când au loc astfel de accidente la metrou. Reamintim că anul trecut o tragedie fără precedent a avut loc în România.

O femeie cu probleme psihice pe nume Magdalena Șerban a împins o fată în fața trenului. Crima a avut loc în stația Dristor din Capitală, iar fata împinsă a decedat.

Criminala este acum în spatele gratiilor după ce a mai încercat să împingă pe cineva înainte de crima de la statia Dristor.

loading...
0